8 years ago · Oana Maria Zarcada · Comments Off on Mama ranitilor, doar o eticheta…
Mama ranitilor, doar o eticheta…
Suntem obişnuiţi să punem etichete foarte repede şi de cele mai multe ori, superficial. Le punem prin prisma experienţei noastre, principiilor noastre, preferinţelor si aspiraţiilor noastre.
Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi catalogaţi drept „mama răniţilor? Mie da, şi nu o dată. Nu ştiu despre voi, dar eu nu am preceput-o ca fiind un compliment. Când, într-un timp destul de scurt, mi s-a adresat acest „apelativ” de mai multe ori, am observat că nu mă simţeam tocmai confortabil.
La un moment dat am luat aceste întâmplări la “rumegat” şi am vrut mai întâi să ştiu de unde a venit această expresie, ce însemnătate poartă şi în ce situaţii este cel mai bine folosită.
Daca îl întrebi pe prietenul nostru Google – „mama răniţilor” – îţi va răspunde în primul rând cu un link către un articol de pe site-ul Wikipedia despre Regina Elisabeta a României. Interesant? Regina Elisabeta a României (1843-1916), pseudonim literar Carmen Sylva, a fost regina României în timpul domniei soțului său, Carol I al României. Denumirea de „mama răniţilor” i-a fost atribuită de poporul român ca urmare a iubirii pe care a arăt-o unei ţări în care nu s-a născut, dar pentru care a luptat. În timpul Primului Război Mondial a fost alături de soţul ei, în refugiu, în Moldova unde a fost asistentă în spitalele militare, fiind alături de bolnavi, dar şi de familiile acestora. S-a implicat, de asemenea, în dezvoltarea primului sistem de protecţie socială şi a identificat potențialul meșteșugurilor românești.
Cu alte cuvinte, Regina Elisabeta chiar a ajutat persoane cu răni atât fizice, cât şi emoţionale. Iar ca o altă concluzie, folosim de cele mai multe ori expresia în contexte nu tocmai potrivite.
De cele mai multe ori, am fost numită „mama răniţilor” în situaţii în care, într-o conversaţie, nu eram pregătită să dau vina pe cineva fără să ştiu întâmplarea în totalitatea ei – versiunea fiecărei persoane, realitatea fiecăruia. Mi s-a pus la îndoiala calitatea de prietenă pentru că nu blamam iubitul în urma unei discuţii mai aprinse sau încercam să găsesc un motiv pentru care chelnerul a uitat de 10 minute să aducă comanda.
Ce mă deranjează pe mine când sunt catalogată ca „mama a răniţilor”? Poate faptul că interlocutorul meu nu işi ia un minut să încerce să înţeleagă sau să vadă măcar şi realitatea celuilalt. Faptul că suntem uneori atât de concentraţi pe ce vrem NOI, pe ce avem NOI nevoie, pe ce ne face NOUĂ viaţa mai uşoară şi uităm că trăim într-o societate în care pe fiecare ne atinge acelaşi eveniment în feluri total diferite şi că realitatea noastră nu este neapărat şi realitatea celui de lângă noi.
Ce mi-ar plăcea mie de fapt să se intample – chit că este chiar şi după ce sunt numită „mama răniţilor” – este ca cel de lângă mine să îşi ia o secunda să se întrebe ce m-a determinat pe mine să iau apărarea celui/celei pe care el îl/o blamează. Cu alte cuvinte, cred că ar fi de preferat să practicăm activ EMPATIA şi să nu ne grabim în a-i judeca pe cei din jur. Să înţelegem şi să acceptăm că acţiunile fiecăruia au la bază dorinţa de a se simţi important şi acceptat de cei din jur.
Categories: Life tips
