[text* name placeholder "Numele complet...]

    Sunt de acord cu Termenii și condițiile și am citit și sunt de acord cu
    and agree Politica de confidențialitate.

    Programați o vizită

    Sunteți mai mult decât bineveniți să ne contactați cu o solicitare de întâlnire oricând doriţi.

    Sunați-ne:
    +40 762 654 932

    Trimite un email:
    oanazarcada@gmail.com

    “Nu judec, dar…” (2)

    7 years ago · · Comments Off on “Nu judec, dar…” (2)

    “Nu judec, dar…” (2)

    În primul articol vorbeam despre judecata socială şi spuneam că ne ajută să evaluăm mediul înconjurător pentru a ne forma o părere şi pentru a lua decizii. Dar cum se întâmplă lucrurile mai exact?

    Teoria judecăţii sociale, propusă de Carolyn SherifMuzafer Sherif şi Carl Hovland, stipulează că o persoană poate avea una din trei atitudini cu privire la o situaţie/noţiune:

    • Atitudine de acceptare – unde găsim idei/noţiuni acceptate de fiecare în parte
    • Atitudine de respingere – în care se încadrează noţiunile neacceptate
    • Atitudine de neangajare – faţă de enunţuri destul de îndepărtate de persoana în cauză, dar nu respinse total

    Fiecare persoana are o poziţie ancoră, poziţia unde se plasează în momentul prezent, părerea pe care o are în momentul X şi care, în funcţie de mai mulţi factori, se poate schimba.

    Unul dintre factori, dacă nu cel mai important factor în formarea unei păreri şi adoptarea unei atitudini este nivelul de implicare al egoului sau cât de importantă este chestiunea în cauză pentru persoana în cauză. De exemplu, puţini suntem afectaţi de o eventuală lege de circulaţie din Anglia, însă cu toţii suntem implicaţi şi afectaţi dacă aceeaşi lege se adoptă şi în România.

    Să ne imaginăm următorul scenariu: o mamă a două fete – una de 6 ani, alta de 15 ani. Fata cea mica este ucisă iar în urma procesului, bărbatul vinovat nu este şi condamnat şi scapă. Câteva luni mai târziu, fata cea mare este ameninţată de acelaşi bărbat. Ca urmare, mama cumpără un pistol şi îl împuşca mortal pe agresor. Ce pedeapsă credeţi că ar trebui să primească mama fetelor? Să ne imaginăm că cele care au această dispută sunt două mame, una de 33 de ani şi una de 57 ani. Părerile lor ar putea fi împărţite astfel:

    După cum vedeţi, părerile celor două mame sunt destul de diferite, singura pedeapsă cu care ar fi amândouă de acord ar fi sentinţa cu închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea de eliberare.

    Aveţi în gând această teorie data viitoare când vă aflaţi într-o discuţie cu cineva pe o anumită temă şi nu puteţi înţelege de ce nu vede lucrurile ca dumneavoastră.

     

    Având în vedere că în prima întâi a articolului am vorbit despre motivele pentru care judecăm persoanele din jur, aş vrea să închei cu 6 moduri prin care putem evita să emitem judecăţi cu privire la ceilalţi:

    1. Monitorizaţi-vă gândurile. De cele mai multe ori, judecăm fără să ne dăm seama. Încercaţi să fiţi atenţi la gândurile voastre şi să le ghidaţi spre a fi cât mai positive.
    2. Cautaţi partea pozitivă în tot. Judecăţile sunt negative. Aproape întotdeauna putem găsi un lucru pozitiv la o persoană sau o situaţie. Cu toate că ne focusăm pe aspectele negative, putem lucra cu noi spre a vedea frumosul în tot şi toate. Mai mult, dacă chiar nu găsim ceva frumos, pozitiv de zis, haideţi să nu spunem nimic.
    3. Evitaţi stereotipurile. Stereotipurile nu sunt niciodată bune. Deşi încercăm să le evităm, nu reuşim întotdeauna. Soluţia cea mai la îndemână este să le identificăm şi să le evităm ori de câte ori le conştientizăm.
    4. Încetaţi a vă judeca pe voi înşivă. Cu cât ne judecăm pe noi înşine mai mult, cu atât tindem să îi judecăm şi pe ceilalţi mai mult. Îndemnul de a ne focusa pe aspectele pozitive, este valabil pentru cei din jur, dar mai ales pentru propria persoană.
    5. Concentraţi-vă asupra propriei vieţi. Gândiţi-vă la propria persoană şi viaţă. Concentraţi-vă pe ceea ce vă doriţi şi porniţi în acea direcţie. Când încercaţi să vă evitaţi propriile probleme, este uşor să ne “orientăm” spre cei din jur. Nu o faceţi. Gândiţi-vă la voi şi focusaţi-vă pe părţile pozitive.
    6. Aduceţi-vă aminte cum se simte. Adu-ţi aminte cum te-ai simţit când ai fost judecat/ă. Sunt sigură că nu ţi-a placut, aşa că nu “provoca” aceleaşi emoţii şi altor persoane.

    Suntem diferiţi şi acest lucru ştiu că ne sperie de cele mai multe ori (de aceea îi judecăm pe ceilalţi), dar este ceea ce face fiecare relaţie în parte specială. Mă gândesc cu drag la toate diferenţele dintre mine şi prietenele mele, dar şi la câte am învăţat de la ele, tocmai datorită acestora. Am ajuns să îmbrăţişez fiecare discuţie cu ele în care nu suntem de accord una cu cealaltă pentru că mă bucur să am persoane în jurul meu care mă provoacă, care privesc cu alţi ochi viaţa şi îmi arată perspectiva lor minunată.

    “Nu te judec, dar…” (1)

    7 years ago · · Comments Off on “Nu te judec, dar…” (1)

    “Nu te judec, dar…” (1)

    Despre judecata socială

    Partea 1

     

    De câte ori nu aţi auzit în diverse contexte sociale pe cineva spunând ceva de genul: ‘’Nu te judec, dar…’’

    Şi acum eu întreb: Nu mă judeci, dar ce? Dar ai o părere despre ce ar trebui să fac sau să fi făcut? Ştii ce ar fi trebuit să zic, să simt sau cum să reacţionez? De ce? Ce te face expert/ă cu privire la situaţia în care eu mă aflu?

    Putem să nu emitem judecăţi?

    Dr. Marwa Azab ne invită în cadrul unui Ted Talk să ne imaginăm creierul nostru ca având două procesoare diferite: unul pentru activităţile logice şi conştiente şi altul pentru activităţile reflexe şi inconştiente. Primul procesor vizează activităţile voluntare, asupra cărora avem control şi care necesită timp şi efort, iar al doilea care se ocupă de acţiunile/reacţiile noastre involuntare, reflexe.

    Imaginaţi-vă astfel că aveţi în faţă o foaie pe care scrie CITEŞTE-MĂ dar aveţi instrucţiuni de a nu citi ce scrie. Credeţi că este posibil? Este posibil să nu îi judecăm pe ceilalţi mai ales că mulţi dintre noi suntem învăţati de mici să nu o facem? Cam aşa cum putem să nu citim ce scrie pe foaie, deşi instrucţiunea este să nu o facem. Este imposibil să cunoaştem pe cineva şi să nu ne creăm o părere, adică să nu emitem o judecată cu privire la acea persoană.

    Să acceptam şi să menţionăm că în primă instanţă, judecata este necesară supravieţuirii. Ne ajuta să evaluăm mediul înconjurător şi să ne asigurăm că nu suntem în pericol sau să formulăm un plan, în primul rând mental, care ne va asigura supravieţuirea.

    Ce este judecata socială?

    Teoria judecăţii sociale face referire la modul în care evaluăm o situaţie, o persoană în funcţie de propriile noastre opinii despre ce este bun sau rău, moral sau imoral, acceptabil sau inacceptabil, sigur sau nesigur. Cu alte cuvinte, ne aplicăm propriile scheme cognitive, propriile convingeri asupra mediului înconjurător pentru a şti cum să relaţionăm cu el în continuare. Teoria judecăţii sociale este de acord că judecata este un proces care are loc în subconştient, în momentul perceperii situaţiei/persoanei.

    Când prinde judecata socială valenţe negative?

    Convingerile noastre sunt subiective. Încercările şi aşteptările noastre ca ceilalţi să “trăiască” în funcţie de ele ne împiedică de cele mai multe ori să cunoaştem persoana de lângă noi aşa cum este ea cu adevărat.

    Să ne imaginăm că aţi crescut într-un mediu în care vi s-a repetat constant că oamenii bogaţi nu sunt cinstiţi şi că nimeni nu ajunge să aibă avere fără să încalce o regulă sau două. Aţi integrat această schema cognitivă şi trăiţi şi dvs. cu aceeaşi  convingere. Anii trec şi la facultate cunoaşteţi colegi care aflaţi că fac parte dintr-o pătură socială superioară. Ce veţi gândi despre ei? Dar despre părinţii lor?  Vă veţi acorda timp să îi cunoaşteţi sau îi veţi judeca, prin asociere şi pe părinţii lor, în funcţie de convingerea dvs. că oamenii bogaţi nu sunt tocmai cinstiţi?

     

    Dar ce de îi judecăm pe cei din jur? Ce ne împinge să o facem?

    4 motive pentru care îi judecăm pe ceilalţi

    1. Nu suntem siguri pe noi. Motivul principal pentru care emitem judecăţi eronate despre ceilalţi este că nu avem încredere în noi sau suntem nemulţumiţi de ceva din viaţa noastră. Deşi judecându-i pe ceilalţi nu ne ajută la ridicarea stimei de sine, ne simţim puţin mai bine când îi desconsiderăm pe ceilalţi, dându-ne un fals sentiment de superioritate.
    2. Ne este teamă. Dacă ceva ne inspiră frică sau ne intimidează, vom încerca să găsim modalităţi de a desconsidera sursa fricii. În concluzie, vom emite judecăţi, în loc de a ne înfrunta sursa emoţiei.
    3. Ne simţim singuri. Judecându-i pe alţii ne dă un fals sentiment de apropiere cu “co-conspiratorii” noştri. Din păcate însă, legăturile care se creează astfel sunt superficiale, deoarece ele se bazează pe o serie de neadevăruri.
    4. Dorinţa noastră de schimbare. Când ne-am dori ca viaţa noastră să fie diferită, ne este foarte uşor să îi judecăm pe cei care au deja ce noi nu. Gelozia ne oferă toate premisele pentru a face judecăţi rapide şi de cele mai multe ori eronate.

    În concluzie, când emitem judecăţi despre cei din jur, are prea puţină legătură cu ei, dar foarte multă cu noi – cum ne vedem pe noi înşine, cum ne evaluăm pe noi înşine, ce acceptăm sau nu la noi, care sunt frustrările, neajunsurile şi aspiraţiile noastre.

    Faceţi aşadar un pas înapoi şi când vă surpindeţi judecând rapid pe cineva, întrebaţi-vă ce refuzaţi să vedeţi la dvs. şi la viaţa voastră.

    Resurse:

    https://www.psychologytoday.com/us/blog/neuroscience-in-everyday-life/201610/why-is-it-impossible-not-judge-people

    http://www.positivelypresent.com/2009/05/stop-judging.html

    https://www.youtube.com/watch?v=QSDfh-qEWFc